......This evening I wanted to pay more attention to the music because it's not the kind of opera music I'm used to. I think I like it more and more. I would like to see another production. To see if the sets can influence how I felt in any way. This set was still and grey. In fact, everything was grey. And this induced a sort of indisposition during certain parts.
......During the first two acts I stayed at the blacony, where I usually go. But there weren't too many people in the hall (sad, but at the first performance there were half people from the press and half those who came to socialize, to meet other people) so we went to the partere. First row, actually, right behind the conductor. Well, next time I'll stay at the blacony. Both the sound and the view are better. Bucharest Operahouse is not a large venue. So it's perfect. In the first row you can't pay attention to eveything. You have to move your head in order to cover the whole stage. And the sound of the orchestra is too loud as they're very close. I tend to notice all kind of things that distract me, such as the conductor of the chorus somewhere backstage, the fact that some of the artists literally stear at the conductor and forget to act and so on. But if you want to have a good view, buy a ticket in 8th-10th row. Or first to third row in the balcony.
......The Festival has a journal. In the first issue there were some articles about Oedipe. You can see them below. Sorry for the poor quality but my scaner is smaller than the size of the page of the newspaper. I put them here only for you to have an idea. There is one article by Anca Florea about the opera "Oedipe"and another one by Cristina Vasilescu about the conductor, Oleg Caetani.
......Yesterday I found the second issue of the Festival's Journal. There were more impressions after the first Oedipe. Some articles signed by musical critics. The opinions differ. Some liked everything, some didn't appreciate the greyness and stillness of the sets. See for yourselves. They're also in Romanian so please use Google Language.
Un spectacol clasicizant by Elena Zottoviceanu
......Stim cu totii ca in ultimele decenii, in marile teatre de opera decizia regizorului este dominanta si componenta vizuala a spectacolului o impinge uneori in plan secund pe cea sonora. Am avut si noi, pe scena bucuresteana, asemenea productii, ma refer, evident, la montarile lui "Oedipe"de George Enescu. Am avut un Oedipe al lui Jean Ranzescu armonios si echilibrat, un "Oedipe" politizat si socant al lui Andrei Serban, un "Oedipe" foarte frumos vizual, dar cam eclactic al lui Petrika Ionesco si acum avem un "Oedipe" clasicizat, interiorizat al lui Nicholas Joel; sa indraznesc sa spun "al lui Enescu"? poate nu intru totul dar, oricum, mai aproape de mitul regelui teban, caruia "o zi i-a facut slava, o zi nenorocirea". Specacolul se desfasoara neted intr-un arc tenisonal bine condus de la primul act pornit foarte de jos - imobil si incetosat, mai degraba parastas decat sarbatorire a unei nasteri - pentru a creste treptat pana la inclstarea din actul ciumei - foarte bine gradata - si a se incheia in sonoritatile extatice ale finalului: Oedip dispare "intr-o lumina imensa si orbitoare", spune partitura (de aceea nu am inteles ce sens avea revenirea pe scena a eroului pentru a intra in trapa. Dar probabil exista o explicatie). Si a propos de lumina, as fi simtit nevoia de mai multa culoare, de un cer mai senin, costume mai usoare si diferentiate (France Squarciapino); e totusi lumea Mediteranei chiar daca arhaica, iar mitul lui Oedipe este un mit solar, nu o legenda nordica.
......Viziunea scenica, retinuta, discreta, fara excese expresioniste sau de grand opera, este sustinuta cu intensitate de excelentul bariton francez Franck Ferrari, care is-a parasit repertoriul belcantist pentru a-si asuma rolul coplesitor al eroului enescian, cu o voce solida, frumos timbrata, nunatata cu rafinament si cu o prezenta scenica eleganta. La pupitru, un alt oaspete, binecunoscutul dirijor Oleg Caetani a modelat cu un dozaj minutios scriitura orchestrala complexa dar niciodata densa, obtinand de la orchestra Operei o rezultanta sonora de o transparenta ce nu-i sta intotdeauna la indemana. Cum mi-am propus sa comentez doar latura de co-productie, aportul si viziunea Teatrului du Capitole din Toulousse si a oaspetilor, nu ma voi opri asupra intregii distributii. Voi adauga doar ca, asemenea oricarei creatii artistice, si opera "Oedipe" poate fi citita in mai mutle chei. Cea propusa de versiunea franceza este perfect valabila si reprezinta un moment semnificativ din biografia acestei capodopere.
Ce ii spune lui Oedipe viitorul? by Ligia Ardelean
.......M-am tot intrebat pe pearcursul spectacolului de ce predomina cenusiul, de ce personajele par fantome de oricand si de nicaieri, ratacite parca in ambientul scenografic care sugereaza, ce-i drept, antichitatea elina.
......De ce anonimatul unor costume uniforme, lalai, total impersonale, de ce pare important doar ce se spune/canta si nu si cine o face (caci eroii au infatisari in mod intentionat confundabile), de ce nici gesturile, nici reactiile lor nu prea conteaza (actiunea scenica fiind extrem de redusa). de ce singura pata de culoare in aceasta mare incetosata, singurul personaj individualizat ca aparitie scenica este Sfinxul; chip impenetrabil de masca alba, trup negru - trunchi cu imense aripi - ivit dintr-o intindere incandescenta. De ce, cu aceasta singura exceptie, totul este lipsit in mod ostentativ de orice element spectaculos? Abia la sfarsit mi-am dat seama ca aici tocmai Sfinxul este personajul centra. Oedip orb pare ca paraseste scena vietii iesind pur si simplu in culise, dar revine pe fundal - adica exact acolo unde te-ai fi asteptat sa dispara - la orizontul eliberat de orice alt element, insesninat, in plina lumina, inainteaza spre public cu vederea intacta si piere apoi, inghitit asemenea Sfinxului (!?) de trapa din mijlocul scenei. Ultimele cuvinte ale Sfinxului mi-au rasunat atunci in memorie, revelatoare: "Viitorul iti va spune daca Sfinxul murind isi plange infrangerea sau rade biruitor".
......Exacerband latura filosofica a subiectului, starnind sumedenie de intrebari fara a confirma vreun raspuns, montarea lui Nicolas Joel mi s-a parut extrem de provocatoare. Sper sa intre in repertoriul curent al Operei bucurestene si pentru ca economia ei de mijloace se preteaza unei vieti scenice indelungate, turneelor deopotriva. Fara pericolul deteriorarii care ameninta montarile sofisticate, trecerea anilor nu poate fi decat benefica intru aprofundarea expresiei si consolidarea unui nivel ridicat de redare a complexei partituri muzicale. Nivel pe care aceasta premiera l-a atins in anumite momente, preponderent in cele corale. Acum, cand "Oedip" e prezent mai mult decat oricand in viata muzicala internationala, nu poate lipsi tocmai de pe prima scena lirica din tara lui Enescu.
"Oedip oratorial" by Costin Popa
......In fine, un "Oedip" nou la Bucuresti! Si chiar in deschiderea Festivalului, optiune care ar trebui sa devina o permananta, cu monumentul enescian ca emblema a manifestarii.
......In imposibilitatea de a oferi o versiune proprie, Opera Nationala a importat spectacolul, vechi de un an, pe care Theatre du Capitole din Toulousse l-a realizat sub bagheta regizorala a lui Nicolas Joel. Chiar daca la premiera franceza din 2008 nu a fost implicata, scena lirica bucuresteana l-a prezentat acum drept coproductie, ceea ce inseamna ca i-a acordat drepturi patrimoniale, rezultand din participarea corului, orchestrei si interpretilor proprii, cu exceptia celui titular si a dirijorului. Isi va contina drumul in aceasta formula? Ramane de vazut.
......Pana una alta, seara inaugurala ne-a infatisat o montare austera, minimalista, venita intr-un clasicism pigmentat domol cu simblorui si in care miscarea scenica a fost redusa la minimum. Statismul surprinde, tentele de gri apasa. Gradenele fixe, dispuse in amfiteatru, imobilizeaza coristii, impresia generala ramane cea a unui concert cunsumat, tipar din care eroii arareori ies. Sunt tratari mai mult oratorale, departate de specificul teatrului liric. In context, expresivitatea, mai ales a personajului central, raman in plan secundar. Partea plina a paharului vine din eliberarea muzicii de agresivitatile vizuale care au disipat in alte montari, vazute la Bucuresti, concentrarea de la esentele enesciene. A profitat seful de orchestra Oleg Caetani, un adept al naratiunii alrete, in fata introspectiei. Momentele de maiestrie ale triolui realizatorilor (lui Joel alaturandu-i-se semnatarii scenografiei si costumelor, Ezio Frigerio si Franca Squarciapino) au sosit in scena Sfinxului - culori insangerate, valuri uriase precum aripile monstrului, chip gaunos de creatura - si in finalul operei, in care jocul luminilor (Vinicio Cheli) a transfigurat apoteoza.
......Vocalmente, Franck Ferrari (Oedip) s-a achitat onorabil de raspunderea care i-a apasat pe umeri, cu glas proaspat, placut si omogen in zona centrala a registrului, dar fara tragism intrisec in timbralitate. In rolul Sfinxului, Ecaterina Tutu, surprinzatoare: o combinatie intre stralucirea Zenaidei Pally si subtilitatea Marjanei Lipovesk. Memorabil! in rest, distributia cunoscuta din anterioarele spectacole, cu doua bune debuturi, Crina Zancu (Atigona) si Vicentiu Taranu (Tezeu). Nu in ultimul rand, din umbra, marele Stelian Olariu, maestrul de cor.
......For the moment, that's all about Oedipe. I hope I'll get the chance to listen to it again. I doubt it will be part of the opera season so I count on the next edition of Enescu Festival.
......I dedicate a special post to te hcomments about the Festival in the press, Romanian and international. There are different articles published almost every day and sometimes some nice pictures. It's on the first page of my blog.
Wonderful to read this, what a lively blog !
ReplyDelete